To me, these Eminescu translations are
a clear winner! Adrian George Sahlean wagered and won a major and exciting bet: first with himself, and then with all scholars and translators who
contend that the Romanian national poet’s works are untranslatable.
“I started translating Eminescu out of sheer love. Although long frustrated
by the limits of translatability, I still wondered how Eminescu’s musicality
and simplicity of expression could be suggested in English”. That is what
Sahlean states in his ‘Translator’s note’ to the superb bilingual edition
of The Legend of the Evening Star/Legenda Luceafarului published by Prospero
Press (1996) with engravings by Traian Alexandru Filip and a preface by
poet Nina Cassian.
What is in fact the nature of his bet? This very complex matter spans from
anthropological conceptions and the ethnic mentality of languages to the
less philosophical but important technicalities of vocabulary and grammar,
the right balances between archaic and modern, etc.
Adrian George Sahlean prodded these with an intellect of broad and deep
perception. Thoroughly analyzing previous English translations of Eminescu’s
poetry, from E. Sylvia Pankhurst/I. O. Stefanovici to Levitchi/Bantas, Corneliu
M. Popescu, Peter Grimm and Ioan Giurgea, he acquired that highly productive
frustration which eventually pushed him to his wager: could things be done
differently, in a completely other manner?
“My intention from the start, says Sahlean, was to give English speakers
a sense of Eminescu’s unique sound and style, rather than fit him into expectations”.
It is therefore not by accident that his translations are the opposite of
predictable, cliche versions. He avoided, through skill, style and sensitivity,
the perfect translation, akin to those by I. D. Suchianu in French which
are perfectly unreadable to the French native because of their artificiality.
Sahlean has chosen to focus on the genuine music of Eminescu’s poetry, believing
almost mystically that translating the music would miraculously bring to
life in English the original meanings and concepts (“I started The Evening
Star from ‘the concord of sweet sounds’, with the hard to explain feeling
that transposing the ‘music’ will keep me close to the content”).
The result is nothing short of amazing. Sahlean offers the English reader
the full archetypal dimension of the Romanian poet in a pure and universal
sound untainted by a local exotic flavor. His Eminescu joins the superior
gallery of Romanticism without any of the epigonic or ancillary echoes from
Byron or Shakespeare that are obvious in almost all-previous translations.
By favoring words clean and simple, though not simplistic, Sahlean appropriately
mirrors the Romanian vocabulary in Eminescu’s original wherein depth is
more a result of suggestion than of the direct effect of big words and generic
concepts charged with philosophic connotation.
In his remarkable Essay on the Principles of Translation, Alexander Fraser
Tytler defines a “good translation” in terms that could easily fit Sahlean’s
approach: “That, in which the merit of the original work is so completely
transfused with into another language, as to be as distinctly apprehended,
and as strongly felt, by a native of the country to which that language
belongs, as it is by those who speak the language of the original work”.
Tytler singled out creativity as a main feature in translating, clearly
opening the door to freer renditions confined, however, by the reasonable
principle of faithfulness to the spirit (rather than the letter!) of the original.
This was a critical shift from the prevalent eighteenth century misconception,
based on tacit acceptance of an imitation theory, that there was no value
in literary translations.
There was yet another important tenet in Tytler: the translator needs an
equally high perception of both languages in discussion. A perception from
within, I would say – as, here again, Sahlean amply and aptly displays.
Led by that musical essence of Eminescu’s poetry, which he re-invented in
English, Sahlean delivers quite memorable equivalencies. To quote some of
them for the English reader here, however, would be to favor the details
against the splendor of the whole. That is because Sahlean’s translations
reveal a profound unity of composition, consistent with Eminescu’s own conception
and obvious on reading (and even more so on re-reading), and a clear feeling
that the poetic body is not the sum of isolated sparks, but rather the superior
expression of a comprehensive, holistic vision.
Rendering ‘the ease and natural of the original composition” was yet another
cornerstone for Tytler. Sahlean fulfills this requirement with the skill
and talent of a virtuoso. For his dream about an Eminescu sound in English
did come true in this book: we can and should read his translations aloud,
with no fear that the splendor of the original has been lost or diminished.
The classic dilemma of any translation, i.e. belles infideles versus
laides fideles was solved here in an original, superior manner. Sahlean’s
English translations of Eminescu give us belles fideles!
Dumitru Radu Popa |
|
Traducerile lui Adrian
Sahlean din poezia lui Eminescu reprezinta, în primul rînd,
un mare pariu cîstigat. Nici mai mult dar, insist - si aici sta întreaga
splendoare a demersului sau! - nici mai putin. "Am început sa traduc
din Eminescu pur si simplu din pasiune. Desi frustrat vreme îndelungata
de limitele traductibilitatii, ma întrebam în ce masura muzicalitatea
si simplitatea de expresie eminesciana ar putea gasi totusi echivalenta
în engleza", spune traducatorul în prefata la superba editie
bilingva a "Luceafarului" (The Legend of the Evening Star/ Legenda Luceafarului,
cu gravuri de Traian Alexandru Filip si prefata de Nina Cassian, Prospero
Press, 1993).
Care e însa natura pariului lui Adrian Sahlean?
As zice ca ea împarte dimensiuni extrem de complexe, de la aspectul
general antropologic si de mentalitate etnica a limbajului pîna la
probleme de tehnica propriu-zisa, cum ar fi stilistica vocabularului, balansul
adesea greu cuantificabil între modern si arhaic etc.
Intelectual de ampla deschidere si profunzime, Adrian
Sahlean a studiat cu acribie toate traducerile lui Eminescu în limba
engleza, de la E. Sylvia Pankhurst si I. O. Stefanovici la Leon Levitchi
si Andrei Bantas, meteoricul Corneliu M. Popescu, Peter Grimm, Ioan Giurgea...
Rezultatul a fost acea frustrare creatoare ce la împins, indubitabil,
catre ceea ce am numit aici un pariu. Traducerile lui mai degraba contrasteaza
cu tot ce s-a facut înainte: "Intentia mea, scrie el într-un
loc, a fost dintru început de a sugera în engleza specificitatea
de stil si sonoritate a lui Eminescu, nu de a-l forta în tiparul asteptarilor".
Sahlean sfideaza tocmai acele asteptari care au dat, în timp, traduceri
"perfecte", precum acelea ale lui I.D. Suchianu în franceza - perfect
ilizibile, în acelasi timp, pentru cititorul francez, din pricina
artificialitatii lor ultra-elaborate. Acestei tendinte Sahlean îi
raspunde cu o frumoasa sfidare: accentul pe sonoritatea genuina a versului
eminescian, credinta aproape mistica în puterea muzicalitatii, capabila,
odata reprodusa în limba-tinta, sa dezvolte de la sine, în mod
firesc, profunzimea sensurilor ("Am început [...] cu ideea destul de
grandioasa ca transpunerea muzicii îmi va facilita fidelitatea fata
de continut"). Rezulta din aceasta, în versiunile engleze oferite de
Adrian George Sahlean, un Eminescu arhetipal, plin de universalitate si lipsit
de exotism local. Si înca un lucru: poemele din aceasta carte îl
înscriu pe Eminescu în traditia majora a poeziei romantice, fara
a-l face sa sune, precum în mai toate traducerile anterioare, ca Byron
sau Shakespeare. Cuvintelor "rare" sau pline de conotatii filosofice Sahlean
le prefera, cu succes, vorbele simple, sintagmele limbajului comun - acelea
care, mutatis mutandis sînt cu precadere folosite de Eminescu însusi
în româneste. Performanta rara si entuziasmanta!
In admirabilul sau Essay on the Principles of Translation
(1791, apoi 1799 si 1813), Alexander Fraser Tytler defineste traducerea
buna în termeni ce se potrivesc, peste secole, demersului pe care
îl discutam astazi: "o versiune în care spiritul viu al originalului
si întreaga sa maretie sînt restituite cu mijloacele altei limbi,
într-un grad atît de înalt încît vorbitorul
acelei limbi traieste aceeasi emotie pe care a trait-o la lectura vorbitorul
limbii în care opera a fost scrisa". Tytler sugereaza, în subsidiar,
creativitatea traducatorului ca o conditie necesara si, de asemeni, deschide
poarta traducerii "libere", în limitele fidelitatii superioare fata
de spiritul textului. Totodata, el se distanteaza de conceptia literara
a secolului XVIII care, în genere, socotea traducerea o categorie
ancilara, supusa teoriei imitatiei. Mai implica Tytler si necesitatea ca
traducatorul sa aiba perceptia perfecta - ori cît mai profunda - a
ambelor limbi cu care lucreaza. O perceptie dinlauntru: aici Adrian George
Sahlean, spre deosebire de mai toti predecesorii sai întru traducerea
lui Eminescu, se ilustreaza cu stralucire. Condus de acea esentiala muzicalitate
pe care, ca nimeni altul, a reusit sa o transpuna în engleza, el da
expresie unor formulari cu totul memorabile si a cita, cu parcimonie, doar
cîteva dintre ele (As time has never been pentru "A fost ca niciodata";
Under your gaze my eyes would freeze,/For I'm alive, you're dead pentru
"Caci eu sunt vie, tu esti mort,/Si ochiul tau ma-ngheata"; It is your image
to arouse pentru "E ca în minte sa te am"; Times goes by, time comes
along pentru "Vreme trece, vreme vine"), cu toate ca ar putea deschide gustul
cititorului, nedreptateste imaginea totului. Pentru ca traducerile lui Sahlean
sînt concepute într-o subtila unitate a compozitiei, care devine
evidenta la lectura întregului si, mai ales, la re-lectura.
A reda "firescul si usurinta de compozitie a originalului",
alta conditie pusa de Tytler traducerii bune, constituie o evidenta virtute
a traducerilor din acest volum. E, într-adevar, asa cum Adrian George
Sahlean si-a dorit-o: un Eminescu de citit cu voce tare în engleza.
Ma întreb: cîte traduceri, la noi si aiurea, rezista acestui
dificil examen?
Traducerile lui Adrian George Sahlean dau un original
- si atît de rar, în absolut! - raspuns cunoscutei dileme: belles
infideles versus laides fideles.
El ne daruieste belles fideles!
Dumitru Radu Popa |
|
